Am I human or what?
M-am trezit in dimineata aia cu o sete nebuna de liniste si cu nevoia unui nou inceput. Si probabil asta cautam cand am intrat in debara, in loc de baie.
M-am spalat pe fata si am deschis larg ochii, pentru a nu purta ochelari.
Mi-am uitat pijamalele intr-un dulap cu majoritatea hainelor pierdute pe canapea.
Cand imi cautam zambetul pe geam, am aprins o tigara uitata de musafiri. Cu nicio tentativa de fumat, am lasat-o sa arda, numarand firele de fum.
M-am hotarat ca mi-era foame, dar cum laptele era acru, am mancat doar cereale. Stateam la televizor si nici macar nu ma uitam la el. Asteptam sa se intample ceva. Orice. Un telefon sa sune; usa sa fie batuta; sa ninga; o iarba sa nu mai creasca; un bloc nelocuit, intr-un loc indepartat si fara oameni in jur, sa cada; sau la televizor sa apara ceva care chiar merita vizionat.
Dar cum in teorie, toti ar trebui sa ne dam seama, la un moment al vietii, ca nu trebuie sa ne pierdem vremea cu lucruri prostesti, am plecat.
Pentru ca pe atunci minteam cand ziceam ca nu-mi pasa de ce crede lumea, n-am vorbit la telefon pe drum si nici n-am zambit.
Cum autobuzul tocmai oprea langa mine, m-am urcat in el.
Nici nu m-am pus jos ca nu cumva, mai tarziu, sa mor de rusine ca nu cedez locul unei persoane mai in varsta. Si asta-i toata problema, ca eu m-as ridica si as zice frumos "Luati loc!", si persoana respectiva mi-ar raspunde "Mi se face rau daca merg cu spatele!" ori "Multumesc!".
Si dupa ce-as ceda locul, n-as sta nici in usa..pentru ca risc la coborarea persoanei careia eu i-am cedat locul sa-mi zica "Alt loc nu ti-ai gasit decat in usa!".
As fugi in spatele autobuzului, dar e glod si mi-e frica sa n-alunec.
Si m-as urca pe autobuz, dar soferul n-ar avea rabdarea sa ma sui eu acolo.
Deci intru si ma pun in usa.
Taxatoarea ma vede, vede unde m-am pus si nu ma crede cand zic ca am abonament.
Oamenii intra, oameni ies.
Si toti fac aceleiasi lucruri pe aici.
Tac. Se uita pe geam si comenteaza, bineinteles in gand, la aspectul celor din jur.
Da, am un papuc putin rupt, dar ii am de o luna, deci n-o sa-i arunc.
Nu stiu unde vreau sa ajung, dar decid sa cobor in statia din care se vor urca cei mai multi oameni. Sa le fac loc.
Incep sa numar oamenii din fiecare statie, probabil sa evit privirile si gandurile batranei. "Eu pe vremea mea, nu mergeam cu autobuzul!" .
Pe vremea ei, nu existau autobuze.
Cobor.
Si incerc sa gasesc un magazin de unde pot sa-mi iau o chestie plina de calorii si care sa-mi murdareasca toata fata.
"Hei !"
Si ma-ntorc.
"Tu esti Carla?"
"Da"
