Buhuhuu...

Ai simtit vreodata ca cauti ceva (cacofonie tripla) si nu-ti dai seama ce, dar stii sigur ca nu cauti unde trebuie pentru ca de fapt te invarti in jur?
Eu ce caut?

Oricum.....

Pentru ca Roxi rade de fiecare data cand se uita la asta si o inteleg :)).  Dappy rullz!

Si.....

                    

  

Tecuci 2009! Ce vremuri! Ce broaste! Ce peisaj! Ce curatenie in cort:-l ! Ce tren! Ce cantari la ora 7 dimineata! Ce dor imi e...

-> 20-22 mai-Tecuci 2011. Can't wait :x!

Ai cascat? Te-ai limitat.

Ce zici? Te-ai trezit sau iti vine in continuare sa casti ?

Fericire (2)

 Fericire (1)

Spiriduşi.

 -  Alexandra, tu eşti fericită?  Mă întreabă o voce din capul meu. Evit să-i răspund, dar ea vrea neapărat să afle şi continuă. Tu ştii ce-i fericirea? Poate, cred că ea mereu se ascunde în oameni alături de frumuseţe. Ştii? Stele, ursuleţi, prieteni. Zâmbetul după o zi plină de necazuri. Curcubeul de după ploaie. Discuţii aiurite în parc. Zecele de după patru. Şi chiar iubesc lucrurile astea mărunte, deşi poate nu realizez cât de mult înseamnă pentru mine.   

  Asta e fericirea de moment, de secundă sau poate de ani, depinde de oameni.

  Fericirea mea stă ascunsă şi iese mereu. Uneori mi se pune pe buze şi rămâne acolo mult timp, iar alteori îmi intră în piele. Stă în razele de soare din dimineţile sufocante, în merele albastre ce le ascund sub perna mea, în inima băncii din parc, în melodiile ce le fredonez în minte şi înfloreşte sunete strigând citate din romane poliţiste. E în dansul prin bălţi în timpul ploilor de vară. E în focul ce arde scârţâind pe corzile chitării folk. 

  Fericirea mea e un el, nişte ele şi câţiva din ei.

  Plimbări cu el, îmbrăţişări sufocante, priviri fără sens şi goale, glume memorabile, poezii, compuneri, greşeli, glasuri, regrete, sclipiri, bătăi neîncetate din aripi, cântece.

  Amintiri. 

  “Fericirea-i un lucru mic. Un pitic, ce dansează”  spune o melodie. Piticul meu dansează tango fără oprire în mijlocul unei furtuni.. Piticul meu e colorat în mii de nuanţe cu dungi negre, albe şi gri. Fericirea mea e mare. Fericirea mea sunt mulţi. Fericirea mea e sfântă.

  Oamenii spun că fericirea e în lucrurile mărunte, dar unii au dreptul să viseze mai mult. Eu? Eu îl am ? 

TAPINARII SUNT FERICIT

Asculta mai multe audio diverse
 

Nu mai sufoca fluturi!

                        I don't wanna fight this kind of war! 

Din dragoste :))

Buna! Eu, da, eu , Alexandra. Azi, eu, da, eu (imi place cum suna :)) ) va voi spune o poveste, nici chiar poveste. Nici de groaza, nici groaznica. Nu e de dragoste, dar pot spune din surse sigure ca personajele mele se iubesc. Nici trista, nici fericita.
De fapt, nici eu nu stiu sigur ce e! Dar azi nu vreau sa fiu profunda.
Incepe asa....
Cand soarele trece prin fiecare particula de culoare din bietul meu curcubeu putin lasat de admiratia purtata de oameni, iar  in aer e nisip inecacios si amintirea ploii a disparut, in ochi le-au aparut o sclipire.

Dar stai! Stai, stai! Ce-i asta? Profunzime? Nu, azi nu!
Deci e simplu:  un parc, un baiat, o fata. Chiar simplu!

Dar mainile li s-a impreunat formand un intreg perfect ce se divide doar cu doi.
Ea-nefilimul cu inima putin mai mare, grea sau rosie decat a celorlalti.
El- androidul al caror sentimente i-au ruginit fiecare particica a sufletului.
Iar cand miopia lor scazuta li se diminuiaza, nu mai exista tristete. Peisajul nu mai e negru si alb. E gri, distrugand toate diferentele.
Dar nimic nu se mai aude, nicio respiratie intretaiata. Si realizez ca isi iau aerul din privirea celuilalt.
Si cand sangele ce calatoreste viu prin buzele nefilimului e pe cale sa se amestece cu cel al androidului,  vantul nu opreste..palma.
Nefilimul alb isi pedepseste negrul android.
- Hei, pentru ce a fost asta?
- Linisteste-te! Era doar o musca...

Si...am reusit sa nu fiu profunda?:))




Somewhere with you!