joi, 23 mai 2013

cuvantofobie


     M-am vazut mereu ca o romantica incurabila, o linie franta, aproape de prapastie, dar care crede plina de speranta ca dragostea chiar salveaza vieti.
      Am visat ca un el (un oricare el), poate putin uratel sau fara bani, se va indragosti de mine doar privindu-ma in ochi si daca vom dansa in ploaie din cand in cand, vom creste si vom fi bine, poate chiar foarte bine. 
     Fericirea absoluta o consideram pitita intr-o casuta pe plaja si-o iubire cu care m-as certa ca-n filmele de plans si ne-am saruta ca la sfarsitul telenovelelor. 

     Cazand in directia iubirilor unor cupidoni pierduti care strigau "iubeste-ma pe mine", de parca chiar as fi reusit candva, am intors armele. M-am sufocat cu scenarii pline de curcubee si campuri cu flori si m-am imbolnavit de prea multe complimente inchipuite, negandite, spuse pe fuga, luate din crezurile lor ca daca trantesc clisee, o sa plonjez in bratele lor si-o sa arunc cu saruturi care nu sunt nici macar ale mele. 


     Mi-am scos fiecare sageata, am fugit departe si m-am ascuns ca sa nu mai fac alte cicatrici. 
     Azi nu mai astept, am ramas fara timp si mi-e frica. 

Niciun comentariu: