In ochii lor ...

"Asa eram si eu, la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copii de cand e lumea asta si Pamantul, macar sa zica cine ce-a zice."
Ion Creanga

În ochii lor….

Vezi fluturele ăla? Trăieşte doar o zi pe Pământ, dar e fericit în fiecare minut. Ştii de ce? Pentru că el se bucură de lucrurile mărunte. Chiar şi o petală albă îi aduce fericirea. Oamenii trăiesc o mulţime de ani, dar ambiţia lor e mai mare ca o petală. Chiar de-ar fi colorată în mii de culori nu le-ar ajunge. Nu toţi, mai sunt şi cei ce încă zâmbesc chiar şi unei raze de soare.
Copii.
Aşa eram şi eu, nu erau aceeaşi fluturi, dar erau la fel de frumoşi. Eu nu luptam în războaie, cu arme sau cu vorbe ce lăsau urme. Eu nu luptam, eu aveam tot. Vise agăţate de cer, greieri cu chitări mici ce-ţi cântau la culcare, zâne ce picurau praf magic pe florile din grădină… Le simţi şi tu acum. Le-am simţit şi eu cândva.
Pe atunci părul meu nu era aşa alb ca şi acum, picioarele nu erau aşa grele, iar ,,riduri”… era un cuvânt ce nu merita să-i ştiu semnificaţia.
Atunci, îngheţata pe toată faţa nu era nimic neobişnuit sau ruşinos. Iar zâmbetul era un tic blând ce unora le dădea speranţă.
Când greşeam nu cădeam, poate doar nişte lacrimi, dar mă ridicam şi o luam de la capăt.
Uită-te la ei! Ce vezi? Prea multe griji, gânduri…prea multe. Iar tristeţea din minte coboară uşor, încătuşându-le trupurile şi inimile…
Uită-te în oglindă! Acum ce vezi? Nimic? Uită-te atent! Zâmbetul tău e primul ghiocel ce vesteşte primăvara. La fel de inocent şi blând. Nasul tău e un fulg de nea, iar ochii tăi arată ploaia caldă din vară. În ei mă văd pe mine, dansând, acum mulţi ani. De fapt mă văd în ochii tuturor copiilor. Ei sunt la fel. Tu eşti la fel. Eu am fost la fel. Dar totul trece, iar ceaţa timpului îmi lasă doar amintirile şi ele învăluite de mult regret.
- Dar mai ai zâmbetul!
- Ce zâmbet?
- Zâmbetul copilăriei, bunicule!
- Nu mai e acelaşi.
- Dar colţurile gurii ..se ridică şi…
- Nu e la fel. Uită-te atentă, Maria! Nu vezi câte cuvinte urâte, gânduri, regrete, remuşcări, greşeli, câtă tristeţe ascunde chipul meu?
- Le văd. Dar văd şi zâmbete, râsete, cuvinte frumoase, amintiri, fericire! Le crezi mai prejos decât celelalte?
- Nu, dar sunt acolo.
- Închide ochii şi zâmbeşte! Ştii, colţurile gurii…se ridică.
Uneori şi adulţii merită să redevină copii.
- Vezi! Ai reuşit! Ai zâmbetul copilăriei. Azi eşti copil din nou!
- Mulţumesc, Maria!
- Ştii, când o să fiu mare, vreau să fiu ca tine.
- Ca mine cum? Bătrân, plin de regrete?
- Plin de amintiri.
- Te iubesc, Maria!
- Şi eu, bunicule!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Am nevoie de inc'un pachet de servetele...si de-o saptamana undeva departe, sau cel putin inca una de vacanta.