Conditional optativ.
Mi-as dori ca cerul sa-ti planga lacrimi.
Si sa te spele.
Sa-ti spele plecarea sau sa-mi spele regretele.
Si sunt ca un caine ce latra la o poarta.
Ca muzica ascultata de oameni in masina, noaptea.
Dar fara glas.
Nu stii cat as mai tipa, dar n-ai intelege.
Cum nu inteleg nici eu, nimicul.
Si plec (ca tine).
Si nu, de fapt fug.
Spre tine.
Dar ma pierd in ochi albastrii verzui.
De parca m-as pierde in mine.
Daca as tipa, te-ai intoarce?
Sau te-ai intoarce, daca n-as mai regreta?
Si te-as fuma, daca te-as uita.
Si te-as cauta daca as sti ca ma regasesc.
Daca tot ai plecat, de ce n-ai luat si primul sarut?
Sau ultimul.
De ce nu ti-ai luat amintirea?
Ti-as da-o pe nimic, doar sa-ti uit privirea.
Dar ea e atat de legata de mine.
O simt cu fiecare zambet prea plin de fericire.
Si o simt de fiecare data cand ma uit in oglinda.
Te citesti pe (in) mine.
"De ce oftezi?"
- Atunci? De somn.
Acum? De dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu